spinner

Program / Luni- Vineri/ 09:00 – 18:00

CABINET DE AVOCATURĂ & MEDIERE Cobrescu Andreea

Hărțuirea sexuală

Hărțuirea sexuală este o infracțiune care apare atunci când cineva solicită în mod repetat favoruri de natură sexuală într-un context de muncă sau într-o relație similară, ceea ce determină victima să se simtă intimidată sau umilită. Aceasta este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, iar acțiunea penală poate fi demarată doar la plângerea prealabilă a victimei.

Pentru a se proteja de astfel de abuzuri, persoana afectată trebuie să se adreseze organelor abilitate și să se asigure că are dovezi, cum ar fi înscrisuri, convorbiri purtate pe WhatsApp sau alte platforme, martori și alte probe relevante.

Hărțuirea sexuală presupune abuz de comportament de natură sexuală, cerere de favoruri sexuale și declarații verbale, acțiuni fizice sau gesturi care descriu un act sexual. Aceasta include acțiuni nedorite de natură sexuală atunci când destinatarul se simte umilit, jignit și/sau intimidat de acest tip de comportament, a explicat categoric că acel tip de comportament este nedorit sau făptașul ar fi trebuit să anticipeze în mod rezonabil că cealaltă persoană va fi ofensată, umilită, jignită și/sau intimidată de respectivul comportament.

Prin comportament neadecvat se înțelege orice comportament care nu este solicitat sau invitat de către destinatar, iar destinatarul comportamentului îl consideră nedorit sau lipsit de respect.

Principalul element al comportamentului catalogat drept hărțuire sexuală este natura „nedorită” a acestuia, iar alt element important este caracterul ofensator al comportamentului, caracter ce poate fi anticipat în mod rezonabil de oricine.

Hărțuirea sexuală poate lua diverse forme, de la atingeri și mângâieri (hărțuire fizică), comentarii nedorite legate de viața privată (hărțuire verbală) și până la amenințări cu pierderea locului de muncă sau cu refuzarea promovării/creșterii salariale în cazul respingerii avansurilor sexuale (hărțuire Quid pro quo). Ea poate fi directă, prin agresiuni verbale și fizice, sau indirectă, prin comportamente care izolează, discriminează sau exclud persoana în cauză pe motiv de sex.

Formele non-verbale de hărțuire sexuală includ gesturile sexuale sugestive, studierea ostentativă a corpului persoanei, diverse expresii faciale, invadarea spațiului personal/intim al unei persoane prin apropierea nepermisă de acea persoană, curtoazia exagerată sau expunerea indecentă a unor părți ale corpului.

Hărțuirea sexuală se manifestă și atunci când unei persoane i se transmit imagini sau mesaje cu tentă pornografică. În plus, formele psiho-emoționale de hărțuire sunt manifestate prin amenințări, constrângeri, abuz de autoritate prin condiționarea obținerii unor beneficii în plan profesional sau școlar, de acceptare a comportamentelor de hărțuire, oferirea de cadouri cu tentă sexuală, obligarea angajaților să poarte îmbrăcăminte sumară, urmărirea persoanei, umilirea publică sau excluderea persoanei de la anumite activități.

Consecințele imediate ale hărțuirii sexuale sunt intimidarea sau umilirea victimei, afectând libertatea și integritatea sa sexuală. Aceasta generează un climat ostil la locul de muncă, lezând demnitatea și onoarea persoanei și perturbând buna desfășurare a activității.

Este necesară dovedirea legăturii de cauzalitate între actele de hărțuire și starea de intimidare sau umilire a victimei. Infracțiunea de hărțuire sexuală este comisă cu intenție, fie directă, fie indirectă, ceea ce implică faptul că agresorul este conștient că acțiunile sale sunt împotriva voinței victimei și urmăresc obținerea de satisfacții sexuale prin intimidare sau umilire.

Pentru a vă proteja drepturile și demnitatea, este esențial să acționați prompt și să solicitați sprijin juridic de specialitate. Suntem pregătiți să vă oferim consiliere și asistență în orice situație de hărțuire sexuală, astfel încât să obțineți justiția și protecția pe care le meritați. Contactați-ne astăzi pentru a discuta cazul dumneavoastră și pentru a începe demersurile legale necesare!

Vă aflați intr-o situație asemănătoare? Suntem aici sa va ajutam. Contactati-ne!


    Suntem aici pt tine!